joi, 12 ianuarie 2012

Blocaje ale comunicarii in cuplu


Blocaje ale comunicarii in cuplu

Motto: “Numai iubirea poate uni două fiinţe în aşa fel încit să le completeze şi să le împlinească, căci numai ea le pune alături, legindu-le prin ceea ce au mai puternic în ele.”  
Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955)
“Există o singură persoană şi numai una pentru mine” - poate fi ideea preconceputa, sau unul dintre miturile iubirii care poate bloca un cuplu sa evolueze. 
Motto: ‘Fara a cunoaste puterea cuvintelor este imposibil sa cunosti oamenii.”
Confucius 
“Potrivit lui Platon, a existat o rasă primordială, a cărei natură “nu era cum este astăzi, ci cu totul alta”, şi a cărei “fiinţă însăşi a dispărut”, un gen de om ce cuprindea în sine ambele principii, masculin şi feminin. Reprezentanţii acestei rase androgine erau “hărăziţi cu o putere şi o vlagă miraculoasă […] ei s-apucară să se suie-n cer ca să se stăpinească pe zei”. Zeii însă îi pedepsesc pe androgini tăindu-i în două. De aici, apariţia unor fiinţe de sex distinct, purtătoare, ca bărbaţi şi femei, ai unui sex sau ai altuia, fiinţe în care totuşi rămine amintirea stării anterioare şi se aprinde dorinţa de reconstituire a unităţii primordiale.”(Julius Evola “Metafizica Sexului”)
Deşi, poate veni un timp în orice relaţie cind ne întrebăm: “Este cu adevărat cel mai potrivit pentru mine? Este ea ACEEA?”. Astfel de întrebări exclusiviste atribuie greşit unicitatea absolută unei fiinţe ideale la care ajungem să raportăm persoana de lingă noi fără a-l descoperi în esenţă.
Printre consecinţele înrădăcinării ideii că există un partener şi numai unul, pe care ni-l reprezentăm idealist, se numără următoarele:
    1) Cind ajungem să comparăm tot timpul persoana cu imaginea din mintea noastră nu mai avem timp şi energie să îi descoperim şi să îi apreciem unicitatea.
Sunt împreună de 6 luni, suficient cit să apară mici nereguli: “Nu sunt un tip demodat, totuşi mă aştept ca femeia să facă mincare în casă. Eu pot eventual să spăl vasele, deşi cred că e mai nimerit să se ocupe tot ea de asta. Şi nu înţeleg de ce insistă să stăm în casă, doar noi doi. Un cuplu modern are o viaţă socială bogată. Credeam că e femeia visurilor mele, dar dorinţa asta exagerată a ei de intimitate, îmi dă de gindit. Măcar de s-ar fi priceput la economie, să am şi eu cu cine discuta.”
Cind ne aşteptăm ca celălalt să fie perfect, pierdem din vedere ceea ce pe el/ ea îl face diferit, special, unic. Comparat cu o imagine mentală prefabricată, bineînţeles că persoana va pica examenul, riscind să răminem împreună cu exigenţele absurde construite pe un mit efemer. 
    2) După ce relaţia în care credeam s-a terminat, nu mai suntem deschişi alteia.
Exemplu: Erau împreună de 5 ani. El a acceptat o ofertă de muncă foarte avantajoasă în SUA, promiţindu-i că o va chema şi pe ea în cel mai scurt timp posibil. Nu numai că nu a invitat-o, dar emailurile s-au rărit pină cind, într-o zi, el i-a comunicat că relaţia lor trebuie să înceteze întrucit a găsit pe altcineva."
“Au fost ani foarte frumoşi, pe care nu-i voi uita niciodată. E dreptul lui să fie fericit cu altcineva. În ce mă priveşte, sunt sigură că nimeni nu-l poate înlocui.” 
Este adevărat că cele afirmate mai sus de ea nu reflectă sentimentele de depresie trăită, dar verosimil este şi faptul că putem descoperi treptat persoana de lingă noi fără a o idolatriza însă. În cazul unei astfel de decepţii, există numeroşi potenţiali parteneri în jurul nostru, puţini din aceştia fiind compatibili cu activităţile, interesele şi convingerile noastre. Este bine totuşi să avem în vedere faptul că viaţa este presărată de necunoscut şi că puterea fiinţei umane de a iubi şi de a se regenera este nelimitată.
Este bine sa ii comunici egzact ce vrei, ce ai nevoie dar si asteptarile tale, insa sa comunici aceste nevoi intr-un mod adecvat, clar si simplu. 
 În plus, cel mai important lucru pe care îl putem face pentru fiinţa pe care o iubim (în afara cuplului sau împreună) este să o ajutăm să se dezvolte şi să devină liberă. Iubirea, în sine, prin natura ei este liberă!
http://www.odnoklassniki.ru/#/group/52004072915061

marți, 10 ianuarie 2012

Comunicarea


Blocaje in comunicare si Modalitati de prevenire a acestora


I.        CE ESTE COMUNICAREA INTERPERSONALA ?
Comunicarea interpersonala este caracteristica cea mai importanta a omenirii si cea mai mare realizare a sa. 
In termeni simplificati, comunicarea este procesul prin care un emitator si un receptor schimba mesaje intre ei, mesaje care contin deopotriva idei si sentimente. Emitatorul codifica mesajele folosind elemente verbale, vocale si vizuale; receptorul primeste mesaje si le decodeaza, punind in ordine si interpretind cele trei elemente in functie de propriile experiente, credinte si nevoi. Comunicarea sta la baza organizarii si dezvoltarii sociale. 
II.                 DE CE AVEM NEVOIE DE COMUNICARE ?
Nu suntem singuri. Suntem fiinte sociale, traim împreuna, avem nevoie unii de altii. Comunicam ca sa: ne cunoastem, ne impartasim emotiile, schimbam informatii, construim relatii.
      III.        BLOCAJELE COMUNICĂRII
Barierele comunicarii pot avea o asemenea intensitate, incat intre informatia transmisa si mesajul perceput sa existe diferente vizibile. Comunicarea ineficienta cauzeaza singuratate, conflicte, probleme in familie, insatisfactii profesionale, stres psihologic, boli fizice si chiar moartea, atunci cind comunicarea este complet intrerupta.
In raporturile interumane E. Limbos identifica patru tipuri de bariere personale care blocheaza comunicarea:
  • bariere cauzate de contextul socio-cultural (conflictul de valori si lipsa cadrelor de referinta, conditionarea si manipularea prin mass-media, prejudecatile, diferentele culturale);
  • bariere cauzate de frica endemica (infruntarea, agresivitatea, principiul competitiei, rezistenta la schimbare, lipsa increderii in sine);
  • bariere cauzate de atitudinile individualiste (comportament egocentric, necunoasterea propriei persoane, sentimentul de incompetenta sau ineficienta, lipsa de obiectivitate si realism, pasivitate excesiva);
  • bariere referitoare la relatiile individ-grup (marginalizarea, lipsa de
    autenticitate, izolare).
Sunt si alte feluri de bariere:
  • Infruntarea poate provoca unor indivizi rectii de teama, de a nu fi criticat.
  • bariere de conceptie (existenta presupunerilor, exprimarea cu stingacie a mesajului de catre emitator, concluzii pripite asupra mesajului,lipsa de interes a receptorului fata de mesaj).
  • bariere de ordin emotional (teama de a nu comite greseli, neincrederea fata de superiori, colegi, dificultatea de a schimba modul de gândire, dependenta excesiva de opiniile altora, etc);
  • Agresivitatea; Principiul competitiei (daca este legat de prea mult de dominare); Rezistenta la schimbare; Lipsa increderii in sine; Comportamentul egocentric; Necunoasterea propriei persoane; Sentimente de incompetenta; Lipsa de obiectivitate si realism; Pasivitatea excesiva; Marginalizarea; Lipsa de autenticitate; Izolarea...
IV.                 MODALITĂŢI DE AMELIORARE A COMUNICĂRII
  • utilizati mesaje adresate la persoana I (limbajul responsabilitatii), focalizate pe ceea ce simte emitatorul si pe comportamentul interlocutorului, prevenind astfel reactiile defensive in comunicare; procesul de comunicare este mai complet, se pot comunica emotiile si descrie comportamentele fara a face evaluari si atacuri la persoana;
  • fiti spontan in exprimarea opiniilor personale, incercati sa nu va impuneti punctul de vedere. Manipularea este o forma de comunicare care transmite mesajul de non- acceptare si neincredere in deciziile luate;
  • ascultati cu atentie, ascultatul activ este o modalitate de a asculta si a raspunde care duce la imbunatatirea intelegerii reciproce si la depasirea obstacolelor in comunicare. Comunicarea empatica contine mesaje de intelegere, compasiune si afectiune fata de interlocutor;
  • evitati stereotipurile si prejudecatile deoarece conduc la opinii negative despre ceilalti, sunt cauzele unor actiuni si emotii negative, duc la discriminare, violenta si genocid;
  • lasati interlocutorului posibilitatea de a face o evaluare negativa a actiunilor sau atitudinilor sale, critica nu duce neaparat la schimbarea celeilalte persoane;
  • utilizati mesaje care sa ajute interlocutorul in gasirea de alternative, posibilitati de rezolvare a unei situatii. Deseori sfatul este perceput de cealalta persoana ca o insulta la inteligenta sa, ca o lipsa de incredere in capacitatea persoanei respective de a-si rezolva singura problema;
  • evitati amenintarile, insistind in aplicarea unei pedepse pentru rezolvarea unei probleme/situatii veti genera sentimente negative;
  • evitati moralizarea, aceasta cauzeaza sentimente de neliniste, stimuleaza resentimentele si blocheaza exprimarea sincera a celeilalte persoane;
  • da-ti dovada de egalitate, atitudinea de superioritate determina formarea unei relatii defectoase de comunicare, incurajeaza dezvoltarea conflictelor. Egalitatea inseamna acceptarea neconditionata si respectarea fiecarei persoane, indiferent de nivelul sau de cultura, pregatire profesionala;
  • tineti cont de factorii sentimentali, incercarea de a convinge prin argumentare logica sau dovezi logice duce la frustrare, poate bloca comunicarea;
  • solicitati mai multe informatii, puneti intrebari deschise, cite una pe rind, acestea dau vorbitorului posibilitatea de a se deschide, de a explora gindurile si sentimentele sale, este convins ca te intereseaza ceea ce iti spune;
  • utilizati parafrazarea, este o metoda in comunicare care are rolul de a clarifica mesajul, de a comunica mai eficient nevoile. Dar, nu o folositi prea des!;
  • dati posibilitatea explorarii solutiilor alternative prin folosirea brainstorming-ului, ascultarii reflective, discutarea posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre alternative, obtinerea unui angajament;
  • folositi tactica devierii/abaterii daca doriti sa schimbati cursul conversatiei de la preocuparile celelaltei persoane la propriile preocupari;
  • utilizati confirmarile verbale, vizuale si non verbale, precum si sunete care ii fac pe vorbitor sa inteleaga ca ii ascultati cu interes si cu respect;
  • cititi limbajul corpului, concentrati-va atentia pe factorii cheie: expresia fetii, ochilor, tonul vocii, tinuta corpului si gesturile;
  • asigurati confortul necesar in timpul comunicarii.

joi, 5 ianuarie 2012

Conflicte intre generatii








Motto: "Progresul trebuie servit fara sa te revolti impotriva traditiei" 
(A. Malraux)
Generatii
  De o parte a baricadei tinerii, iubiti sau blamati, sufocati de conformism, cerindu-si adesea prea devreme si vehement dreptul de a fi independenti, de a fi tratati ca "oameni mari", cu drept de vot sau veto in ceea ce priveste viata lor, ce-i drept lipsita de experienta. De partea cealalta a baricadei, parintii, bunicii, rudele sau profesorii, impartasindu-si experientele, dorind sa ii feresca de necazuri, lipsiti uneori de rabdare, dorindu-i perfecti dintr-odata.
 Intotdeauna au existat astfel de conflicte, indiferent de epoci, zone geografice, culturi sau educatii, ce-i drept uneori sub o forma mai voalata, alteori luind amploarea unui fenomen in masa ca cel al miscarii hippie de exemplu. "Sunt superficiali, sunt teribilisti, nu au simtul masurii, nu ne mai putem intelege cu ei..." (parintii despre copii). "Nu ne inteleg, vor sa fim ca niste roboti sa executam doar ce vor ei, nu ne lasa sa traim experiente din care sa invatam singuri, ne considera niste ratati..." (copiii despre adulti).
  Tactul adultilor, ar trebui aici sa-si spuna cuvintul, sa cizeleze asperitatile si neconcordantele. Dar din pacate tracasati de ritmul infernal al vietii, obositi de gindurile zilei de miine sau a nesigurantei viitorului nu prea indepartat, nu stim, nu putem sau nu avem rabdarea necesara sa rezolvam amiabil aceste conflicte. Atunci apar problemele grave. Fie acceptarea situatiei ca pe una de criza si tolerarea ei asa cum este, fie agravarea acesteia prin interdictii drastice sau din potriva a instaurarii unui regim de "laisse fair" total in privinta copilului.
  Aceste crize defapt sunt rodul unor neintelegeri mai vechi si repetate, care ajunse la apogeu rabufnesc de o parte sau de alta, sub o forma sau alta, indicind faptul ca deja criza a ajuns la un punct cheie. Macar atunci in al doisprezecelea ceas sa incercam sa reparam ceea ce se mai poate.
  Faceti-va timp sa discutati cu copiii. Astfel veti sti intotdeauna ce doresc, cum gindesc. Veti mai avea destul timp la dispozitie sa stopati o actiune sau o decizie luata gresit de copil, cautind metoda adecvata. Nestind de vorba cu ei, nu faceti decit sa ii indepartati, sa caute intelegere in alte parti si asfel ii veti pierde in favoarea gastilor de cartier sau a unor asa zisi prieteni, nu intotdeauna bine intentionati.
  Dati copilului dreptul de a-si exprima dorintele, indiferent daca acestea sunt diametral opuse cu ale dumneavoastra. Incercati sa mediati divergentele de opinii, sa negociati, sa faceti compromisuri si de o parte si de alta, ajungind la o solutie de mijloc, acceptata de ambele parti. Nu incercati sa va impuneti in nici un fel punctul de vedere caci, chiar daca va fi acceptat pe moment, rabufnirea creata de frustrare si nemultumire va fi de intensitatea unui uragan mai tirziu sau mai devreme. Creati independenta copilului in situatii care nu sunt riscante. Creatii iluzia de independenta chiar daca in realitate acesta este una controlata din umbra. Dorinta de independenta este unul din motivele principale ale conflictelor dintre adulti si copii.
  Exercitati-va autoritatea cit mai blind posibil si cat mai discret, sugerandu-i de departe solutiile optime, dar lasandu-l sa creada ca singur le-a descoperit si a ales pe cea mai buna. Orice forma de impunere brutala, taioasa si fara drept de apel din partea lui va fi sortita esecului. Cu cit veti constringe mai mult un copil cu atit mai inversunat va incalca acesta constringerile atunci caid "paharul se va umple" sau conjunctura i-o va permite, facind-o adesea nu pentru ca asa a crezut de cuviinta ci mai ales ca o forma de pedeapsa si razbunare la adresa "tiranilor".
   Nu degeaba se spune ca atunci cind ai copii mici ai probleme mici, iar cind ai copii mari ai probleme mari. Cu cit cresc in varsta copiii trebuie tratati cu tot mai multa rabdare si tact, trebuie sa li se ofere timp pentru discutii si dreptul de a fi implicat in viata familiei si a lui personala.
  Nu de putine ori am constatat ca parintii adolescentilor nu stiu mai nimic despre copiii lor. Ce doresc, ce aspiratii au, ce le place si ce nu le place, ce si cum gindesc sau chiar nici ce se intimpla cu ei. Daca prin tact si deschidere nu stim sa-i tinem aproape de noi, intr-o zi nu ne va ramuine decit sa constatam ca i-am pierdut uneori definitiv! Si atunci va fi ... ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi!